Jurnal de bebe S01E05 – Revenirea

Hai ca am stat suficient departe de taste si nu v-am mai povestit ce mi se intampla. Treaba e ca noi bebelusii suntem plini de treaba, in cazul meu chiar pana peste cei 80 de centimetri ai mei.

Am ajuns in sfarsit la stadiul biped si pana aici nu fost chiar o treaba usoara. Rostogoliri repetate, stat in funduletu-mi pufos si iubibil, ridicat in picioare… chiar a fost greu! Cu multa foiala in decolteul mamei, cand la un izvor lactat, cand la celalalt, cu munca asidua si broboane bebelusesti (am trecut prin zile toride), cu morcov, pastarnac si tot alaiul vegetal, dar si cu tesut muscular de gaina gustoasa plus alte productii ale aceleiasi specii am ajuns cel de azi, voinic si razboinic. Multumesc mami ca nu m-ai redus la o existenta vegetala ca ramaneam mai mult razboinic. Si da, nu mi-am pierdut personalitatea pe drum, chiar o conturez frumos, sa nu par nestatornic.

ursulet de plus

Va spuneam de performanta mea usor inferioara Nadiei Comaneci: mersul biped. E taaare bine, cumva simt ca am lumea la picioare si nu mai sunt eu la picioarele ei (wink- wink). Mami ma priveste cu admiratie, tati ma apaluda, usile se deschid parca mai usor, dulapurile la fel si hainele cad de pe rafturi de mai sus. Toata lumea e fericita…pana ma impiedic. Sare mami ca atinsa de un fier incins. Ma culege de pe jos, ma tine la piept si ii simt cum inima i se zbate neputincioasa in timp ce ma alina si cauta arnica. Poate, poate e bine si de data asta.

“Off, ce sa fac daca iar m-a chemat repede ursuletul la el? Nu puteam sa-l dezamagesc si sa nu merg sa ii smotocesc blanita nitel. Daca picioarele nu au fost cooperante, nu-i vina subsemnatului. Plus ca cine a pus carticica aia in calea mea??”. Asta imi ziceam eu in timp ce tati imi stergea lichidul rosu care mi se prelingea pe deasupra unui ochi. Ups, de data asta treaba ii mai serioasa, parca nu am mai patit asa ceva. Ma intorc spre mami care ma tine in brate si ii vad ochii umeziti si ii aud vocea ca o vioara neacordata. De aici am devenit un bebelus confuzat si nu imi mai aduc aminte prea multe. A fost un amestec de plans cu muulte lacrimi apoi si mai mult plans si suspine, niste neni in halate albe, supararea mea ca mami ii lasa sa ma atinga si la final o spranceana decorata cu o panza alba. Urata amintire!

Noroc ca intr-un final a venit somnicul si nimic nu a mai contat in afara de preaiubitul izvor lactat drept a lui mami la care ma mufasem pe un fundal de maimutici care cad din pat si la care vine doctorul. Excelenta alegere muuzicala mami, fix asta voiam sa-mi canti! Dar hai ca te iert, ai capul varza, iar lapticul asta e prea bun sa ma supar pe tine.

V-am spus ca e greu, dar nu ma las. Si abia cotropesc casa si imprejurimile. Asa ca lume, pazea! Nu ma sperie pe mine o cazatura, doua, o suta! Doar mami e ingrijorata, se roaga sa numere cat mai putine si spera sa ma ridic cu bine dupa fiecare! Dar eu v-am zis ca am d(r)evenit voinic si razboinic, nu?

Daca doriti sa cititi si alte episoade, le puteti vedea aici: BEBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *